Cum se tratează troboflebita în Franța

tromboflebitaFragmentul de mai jos face parte dintr-un articol scris în revista „Viața Medicală” împreună cu dna dr. Otilia ȚÎGĂNAȘ din Hășmaș, jud. Arad. Eu am scris despre cum se tratează tomboflebita în Franța, ea mai mult despre dificultățile de a o trata în România. Întregul articol îl puteți găsi aici: „Aventurile unei tromboflebit acute”
Ce îmi place mie în Franţa e că medicul de familie îşi poate face cu adevărat meseria, fără îngrădiri inutile. Avem dreptul să cerem orice analiză de sânge, orice investigaţie radiologică (de la radiografie şi ecografie, la IRM şi CT). Putem iniţia orice tratament medicamentos, kinetoterapie etc., fără să fie obligatorie recomandarea specialistului. Medicul de familie e mai la îndemâna pacientului, dar e şi mai ieftin pentru casa de asigurări. De ce în România MF are atâtea restricţii chiar nu înţeleg.
Vă dau un exemplu concret, în replică la textul Otiliei Ţigănaş, ca să vă faceţi o idee cum lucrăm noi în Franţa. Dacă vine un pacient cu suspiciune de tromboflebită sau embolie pulmonară, suspiciune determinată de:

   A. existenţa factorilor de risc – imobilizare prelungită (mai mult de trei zile la pat), chirurgie recentă, cancer, antecedente personale sau familiale de boală tromboembolică;
   B. simptomatologie – edem al membrului inferior, durere la nivelul gambei (spontană sau la palpare), eventual tahicardie, dispnee etc.,  urmez paşii şi trimit:
   1. direct la laborator (la 15 km) sau la asistenta medicală (din sat), cu o reţetă pentru a face o analiză de sânge, unde verific D-dimerii, markeri crescuţi în tromboflebite;
   2. la radiologie (unde sun în prealabil, ca să anunţ colegii şi să-i rog să-mi vadă pacientul în urgenţă), cu o altă reţetă pentru ecografie Doppler venos de membru inferior, plus/minus CT toracic.
   După câteva ore (trei-patru), dacă este o embolie pulmonară, radiologul internează pacientul pentru tratament spitalicesc. Dacă este doar o tromboflebită profundă sau superficială, pacientul se întoarce la mine. Mă sună, dacă nu mai sunt la cabinet, şi îl primesc iar. Eu iniţiez tratamentul cu anticoagulante injectabile, astfel:
   – pentru tromboflebita superficială, injecţii subcutanate cu fondaparină de 2,5 mg/0,5ml, timp de 42 de zile sau până la dispariţia completă a simptomelor;
   – pentru tromboflebita profundă:
   a. ciorapi elastici compresivi (pe care pacientul îi ia de la farmacie cu reţeta mea, dar alegând acolo ce formă şi culoare doreşte);
   b. injecţii s.c. cu heparine cu greutate moleculară mică, timp de şapte-zece zile. Eu îi fac pacientului o reţetă, el îşi ridică injecţiile de la farmacie, iar apoi ele sunt administrate de asistenta medicală, la domiciliu. (Reţeta pentru asistentă, pentru tratament la domiciliu, tot eu o dau.) În acest interval de timp, tot la domiciliu, pacientul face două analize de sânge pe săptămână, pentru verificarea trombocitelor. (Reţeta, desigur, o dau tot eu.)
   c. în ziua a şaptea, de obicei, pacientul începe, concomitent cu injecţiile, tratament anticoagulant oral. Analiza de sânge pentru INR se face de două ori pe săptămână în primele două săptămâni, o dată pe săptămână timp de două săptămâni, iar apoi o dată pe lună sau la cerere, dacă este necesar. Injecţiile se opresc atunci când se atinge valoarea ţintă INR, între 2 şi 3. Doza anticoagulantului oral se fixează în funcţie de INR. După fiecare analiză, medicul generalist primeşte în aceeaşi zi rezultatul pe mail sau fax şi apoi îi comunică pacientului doza cu care trebuie să continue.
   Tratamentul va dura trei-şase luni, în funcţie de caz. Toate consultaţiile, investigaţiile şi tratamentul sunt suportate de casa de asigurări (70% de cea de stat şi 30% cea privată).
Articol de pe Jurnal de Medic.
Postat în Aparatul cardio-vascular, Medic în Franţa Etichetat cu:
One comment on “Cum se tratează troboflebita în Franța
  1. Sa nu exageram! Nici in Franta medicul generalist nu poate prescrie ce tratament medicamentos vrea, nici ce investigatii, uneori banale. Precum calciul ionic, care e decontat in Romania, dar nu si in Franta.
    Pentru unele medicamente, tot banale, precum Rosuvastatina, sunt restrictii ca in Romania. Iar pentru altele, poti sa ai in Franta si scrisoare medicala, ca tot nu sunt rambursate. Diosmina, de exemplu. Sau Tanakanul, care in Romania sunt rambursate, daca ai scrisoare medicala.

    Pe urma, si in Romania tot la telefon ajungi daca vrei ca pacientul sa fie vazut preferential. Singura deosebire (mare!) este ca nu primesti spaga pentru asta, ci primesti, in Franta, niste onorarii satisfacatoare din care poti trai. Pana la urma, e chestie de finantare a sistemului. De notat ca multe medicamente care erau rambursate in Franta in anii trecuti nu mai sunt in zilele noastre, precum Diosmina si Tanakanul, ca veni vorba. Nu mai exista niciun sirop de tuse rambursat, pe cand inainte erau. Desi sistemul de sanatate inca are mai multe parale aici ca in Ro, incepe si aici sa dea din colt in colt bine de tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*