Dr. HOUSE a salvat viața unui pacient german real

Dr.HouseO insuficiență cardiacă severă și inexplicabilă, o hipotiroidie, o febră de origine necunoscută, deficiențe vizuale și auditive și o esofagită misterioasă …. Fără Dr. House acest tablou clinic prezentat de un pacient german de 55 de ani, fără antecedente medicale particulare, putea rămâne pentru mult timp un mister pentru medicină.

Spitalizat la o clinică din orașul Marbourg, într-o stare generală severă, acest pacient a avut norocul ca unul dintre medici, Dr. Juergen R. Schaefer să își amintească un episod din seria „Dr. HOUSE „ în care acest tablou evoca o intoxicație cu cobalt.

„Bărbatul nu avea decât un singur antecedent medical: la ambele șolduri avea proteze”, a spus doctorul  Juergen R. Schaefer.  În noiembrie 2010, proteza stângă s-a rupt și a fost înlocuită cu o alta din metal. La șase luni de la această operație, bărbatul, perfect sănătos până atunci, a început să aibă probleme cardiace, la care s-au adăugat problemele de reflux esofagian.

„Am căutat cauzele care ar putea combina aceste simptome şi mi-am amintit de un episod din serialul „Dr. House”, pe care l-am folosit de multe ori ca instrument educațional pentru studenții la Medicină. Așa am ajuns să suspectez un caz de otrăvire cu cobalt”, a explicat profesorul într-un articol publicat în revista medicală britanică „The Lancet”.

Astfel, radiografia a relevat resturi de metal în șold, în timp ce testele de sânge și urină au arătat intoxicație cu cobalt și crom, două metale utilizate în confecționarea protezei.

„Intoxicația cu cobalt provoacă o cardiomiopatie bine cunoscută de mai bine de cincizeci de ani, care apare frecvent în rândul angajaților din oțelării, a celor care se expun îndelung la metal sau în cazul alimentelor ori al băuturilor contaminate cu cobalt „, a mai explicat profesorul.

Înlocuirea protezei defecte cu una care avea concentrații mai mici de cobalt și crom a redus semnificativ problemele cu inima ale pacientului.

Articol de pe Jurnal de Medic.

Știre preluată, tradusă și adaptată de pe situl www.legeneraliste.fr
„Bărbatul nu avea decât un singur antecedent medical: la ambele şolduri avea proteze”, a spus doctorul  Juergen R. Schaefer.  În noiembrie 2010, proteza stângă s-a rupt și a fost înlocuită cu o alta din metal. La şase luni de la această operaţie, bărbatul, perfect sănătos până atunci, a început să aibă probleme cardiace, la care s-au adăugat problemele de reflux esofagian. – See more at: http://stiri.tvr.ro/un-episod-din-serialul-dr-house-a-salvat-viata-unui-pacient-din-germania_40105.html#sthash.ZTCNStaq.dpuf
Postat în Afecţiuni neurologice, Aparatul cardio-vascular, Haioase, Jurnal Etichetat cu: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*