Neurolog în Elveţia

Am fost colege de facultate. În aceeaşi grupă toţi 6 ani. Mi-a devenit prietenă foarte bună. La examenul naţional de rezidenţiat din 2007 ea a ales neurologia cu centru de pregătire la Cluj. A făcut acolo 2 ani. Anul trecut fiind în Târgu Mureş în vacanţa de Crăciun, printre colinde şi sarmale a trimis câteva scrisori de intenţie la spitale universitare din Franţa căutând un post de FFI (Faisant Fonction d’Interne – corespundentul postului de rezident) pe neurologie. Avea nevoie de ceva nou. De un nou impuls.

Şi surpriză! Un profesor de la unul dintre cele mai prestigioase spitale de neurologie din Paris i-a răspuns şi după câteva schimburi de mailuri au stabilit că după revelion să se prezinte la lucru. Parisul a fost „rampa de lansare”. A stat acolo 3 luni timp în care a primit un alt răspuns de la un profesor din Elveţia.

S-a dus la interviu, a fost acceptată şi din aprilie a început marea aventură elveţiană. Cerinţe de un înalt nivel, seriozitate şi exactitate ca şi ceasurile elveţiene, dar şi satisfacţia muncii ca o ciocolată elveţiană.

Programul începe în fiecare zi la ora 7:45 şi teoretic se termină la 18:15.  Practic însă rezidenta noastră se întoarce acasă pe la 9, 10, 11 seara. Ce face toată ziua la spital? Mi-a povestit că dimineaţa începe cu raportul de gardă unde se prezintă ca şi aici cazurile noi internate şi evoluţia celor de pe secţie. La raport un rezident face o prezentare de caz pe o anumită temă. După aceea urmează vizita cu şeful secţiei. Acolo fiecare rezident face anamneza, examenul neurologic şi prezintă tratamentul de faţă cu toţi participanţii la vizită. Se pune mult accent pe pregătirea tinerilor medici. Li se explică, li se arată, sunt încurajaţi, sunt puşi la treabă. Apoi urmează vizita cu asistentele unde se indică ce investigaţii trebuie să facă pacienţii, se verifică rezultatele, etc. Apoi fiecare rezident trebuie să-şi mai vadă încă o dată singuri toţi pacienţii şi să le scrie evoluţia. Se face amiază. Urmează întâlnirea cu neuro-radiologii unde se discută cazurile pornind de la investigaţiile imagistice. Uneori prezentări de medicamente.

Între timp mai apar nişte rezultate de la analize, mai trebuie ajustate tratamentele, trebuie făcute externări, trebuie discutat cu familia sau chiar cu medicul de familie. Asta e foarte interesat: pentru aflarea antecedentelor pacientului şi istoricului bolii, medicul specialist, în acest caz neurologul, sună medicul de familie şi cere informaţii despre pacient.

Şi uite aşa se face seară, rezidenta noastră este obosită, frântă, se gândeşte dacă a mâncat ceva toată ziua şi tot ce îşi mai doreşte este un pat bun în care să se poată odihni.

Prieteni şi-a făcut destul de puţini. În general colegii de la spital. Uneori mai ies la câte un film sau la un suc. Nu-i foarte încântată de ei. Vorbesc prea mult de cazurile lor. Se desprind greu de spital.

I se face frecvent dor de casă, dor de familie, de prieteni, de o poveste românească, de o mâncare ca la mama acasă, de multe ori ar lăsa totul şi s-ar întoarce acasă. Dar dorinţa de a se specializa în „pretenţioasa” specialitate care şi-a ales-o îi dă putere să meargă mai departe. Acolo are ocazia să înveţe de la cei mai buni. Acolo se fac studii despre care a citit în cărţi sau participă la studii, a căror concluzii vor apărea în tratatele de neurologie din toată lumea. Are ocazia să facă diverse investigaţii, mai simple sau mai laborioase fără să se gândească dacă are spitalul bani. Răspunsul îl ştie: are.  Face gărzi singură. De zi, vesperale sau de noapte. Ia decizii. Iar dacă simte că o depăşesc este întotdeauna cineva care să-i răspundă la capătul celălalt al telefonului şi să o îndrume. Este independentă finaciar. Nu mai trebuie să o ajute părinţii ca în România.

A fost acasă săptămâna asta. Când vine nu facem nimic special. Lucrurile simple, cu gust de studenţie sau cu valoare sentimentală contează cel mai mult. O seară în ofiice, un teatru în cetate, o poveste cu fetele, un pahar de vin sau de afinată, o pâine cu zacuscă şi nişte hohote pe româneşte. De râs. De plâns. Dar toate cu bucurie în suflet.

Mâine se întoarce în Elveţia. Până la următoarea întâlnire îi urez succes, răbdare şi putere. Cu adevărat ea este o mândrie pentru noi. Pentru generaţia noastră. Pentru Târgu Mureş. Pentru România.

Articol de pe Jurnal de medic.

Postat în Poveşti de emigrare Etichetat cu: , , , , ,
2 comments on “Neurolog în Elveţia
  1. Nona spune:

    Categoric este mandria noastra.Un om cu multa ambitie, perseverenta si seriozitate, un exemplu. Mereu vesela, plina de viata, de dorinta de a incerca lucruri noi, ne-a aratat mereu ca atunci cand si-a dorit ceva prin multa munca, dar si curaj a si realizat. O admir, o incurajez, o imbratisez si sper sa ma ierte ca am ratat venirea ei acasa.

  2. Miha spune:

    Buna Adina, merci pentru ca „ça existe”: tu, prietenii tai, dorinta de a impartasi.
    De cateva luni incerc sa intru in legatura cu cineva care e déjà integrat in rezidentiatul elvetian, pentru a discuta cate ceva. As fi tare fericita daca prietena ta din Elvetia ar fi dispusa sa ma indrume . Oricum, succès pe mai départe!!!
    adresa mea de mail: docufr@yahoo.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*