Tu cui i-ai face statuie?

Care sunt adevăratele noastre valori? Sunt ele făcute cunoscute? Se vorbeşte despre ele în presă?

Radio Europa FM a avut o iniţiativă de scoatere în evidenţă a câtorva oameni valoroşi pe care încă îi mai are ţara noastră prin concursul „Europa FM îţi ridică statuie”. Unul din cei 5 premianţi este din Târgu Mureş este vorba de Prof. dr. Tiberiu Baţagă, şeful Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, cu care am avut plăcerea să fac cursul şi să dau examenul de fiziologie din anul III de facultate. Îmi amintesc şi ceva amuzant de la acel examen, domnul dr. m-a întrebat dacă actul defecaţiei este un act voluntar sau involuntar. Răspunsul meu „involuntar” era să mă coste o restanţă în plus pe toamnă. Am trecut totuşi cu ajutorul întrebărilor suplimentare.

Revenind la valorile noastre mai ales din medicină, pentru că ăsta e domeniul meu, mi-ar plăcea să se facă cunoscuţi şi cei care „fac minuni” şi numai cei care greşesc. Apropo… Ne amintim cu toţii de Dr. Naum Ciomu care i-a secţionat penisul unui pacient. Dar cine ştie cum îl cheamă pe medicul care a efectuat operaţia de reconstrucţie peniană? Răspuns corect: Prof. Dr. Ioan Lascăr, şeful Clinicii de „Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă” a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti.

Pe toate secţiile pe unde am trecut, în stagiile mele din timpul facultăţii şi a rezidenţiatului am întâlnit oameni deosebiţi, care şi-au adus aportul la formarea mea ca medic şi mai ales ca om. Sunt mândră că i-am avut ca exemple şi le mulţumesc. Nu pot să dau toate numele dar totuşi amintesc pe:

  • Dr. Mihăescu Ileana, medic primar de medicină de familie, mentorul meu
  • Prof. Dr. Kikeli Pal Istvan- cardiologie, medicină de familie
  • Asist. Univ. Dr. Pop-Radu Cristina Corina- endocrinologie
  • Prof. Dr. Pascu Rodica- infecţioase
  • Şef. Lucr. Dr. Carmen Chiriac- infecţioase
  • Prof. Dr. Kiss Eva- pediatrie
  • Conf. Dr. Ioan Ţilea- medicină internă, semiologie, cardiologie
  • Şef Lucr. Dr. Ţilea Brânduşa- infecţioase
  • Prof. Dr. Dan Dobreanu- fiziologie, cardiologie
  • Conf. Dr. Bălaşa Rodica- neurologie
  • Asist. univ. Dr. Tătar Cristina- medicină internă, cardiologie
  • Dr. Draşovean Doina- pediatrie
  • Dr. Mera Rodica- neuropsihiatrie infantilă
  • Dr. Simona Bratu- medicină de urgenţă
  • etc.

Pe lângă numele consacrate sunt foarte mulţi medicii tineri care de asemenea sunt dedicaţi acestei profesii nobile, care ar trebui să fie cunoscuţi şi apreciaţi. Vă invit să-i descoperiţi!

Postat în Jurnal Etichetat cu: ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*