Dr. Adina CHERICHEŞ – informaţii medicale pentru întreaga familie

Jurnal de Medic

Pagini: Înapoi 1 2 3 ...21 22 23 24 25 ...47 48 49 Înainte
24 aprilie 2010 la 16:55

Cum puteţi preveni infecţiile micotice

În timp ce infecţiile micotice, pot fi tratate cu uşurinţă cu medicamente, există câteva metode pe care le puteţi aplica  pentru a le preveni.

Iată câteva  sugestii pentru a reduce riscul unei infecţii micotice:

  1. Evitaţi pantaloni strâmţi, în favoarea hainelor largi. Alegeţi întotdeauna materiale naturale în locul celor sintetice.
  2. Folosiţi lenjerie de corp din bumbac.
  3. După duş, asiguraţi-vă că organele dumneavoastră genitale sunt complet uscate.
  4. După folosirea toaletei, trebuie să vă şterge-ţi întotdeauna din faţă spre spate pentru a nu transfera în vagin bacteriile care în mod obişnuit trăiesc în rect.
  5. Dacă se întâmplă să vi se ude hainele, schimbaţi-le cât mai curând posibil.
  6. Evitaţi folosirea spray-uri de igienă feminină, a tampoanelor, a hârtiei igienice colorate sau parfumate.

comments Comentarii (0)    - 85 vizualizări
23 aprilie 2010 la 21:12

Panariţiu

Ce este panariţiu?

Reprezintă cea mai frecventă infecţie acută a degetelor de la mâini sau de la picioare.

Este de 2 tipuri:

Panariţiu superficial, de obicei este amplasat pe pulpa degetului sau pe conturul unghiei. Apare o inflamaţie, degetul se măreşte în dimensiuni, se înroşeşte, poate apărea o durere zvâcnitoare, responsabilă de insomnie şi febră.

Panariţiul profund
de obicei apare ca şi complicaţie a unui panariţiu superficial sau ca urmare a unei inoculări a germenilor în profunzime. Infecţia poate atinge oasele (osteomielita), articulare (artrita), tenosinoviale (tenosinovite) sau chiar întreaga mână (flegmon). Inflamaţia este mai intensă, uneori degetele nu se mai pot mişca.
Citește mai departe »

comments Comentarii (1)    - 6.081 vizualizări
22 aprilie 2010 la 17:45

Când trebuie să mergem la medicul ginecolog

Acuzele cele mai frecvente pentru care trebuie să vă prezentaţi la medicul ginecolog sunt sângerările vaginale,  secreţiile neobişnuite, dureri pelvine. Dar la ginecolog trebuie să mergeţi şi la examene de rutină.

Ginecologia este specialitatea medicală consacrată studiului organismului femeii şi al aparatului ei genital, atât din punct de vedere fiziologic cât şi patologic. Termenul îşi are originea în cuvântul grecesc gyne care înseamnă “femeie” şi logos, care înseamnă “studiu”.

Obstetrica este ramura medicală care are ca domeniu de activitate sarcina, naşterea şi lăuzia, perioada care urmează naşterii.

Majoritatea femeilor se prezintă la medicul ginecolog-obstetrician când rămân însărcinate. Este foarte necesar necesar dar nu suficient!

Încă de când le apar ciclurile menstruale, femeile se pot adresa medicului ginecolog pentru diferite motive: Citește mai departe »

comments Comentarii (1)    - 419 vizualizări
21 aprilie 2010 la 11:05

Topul celor mai vândute medicamente din România

Compania de studii de piaţă CEGEDIM a oferit la solicitarea Ziarului Financiar, un top a celor mai vândute medicamente din anul 2009 în România.Topul este realizat din punctul de vedere al valorii medicamentelor dar apare şi numărul de unităţi vândute.

Majoritatea medicamentelor sunt de import, doar 5 sunt produse în România:

  1. Algocalmin (Zentiva)
  2. Gemcitabina sindan (Actavis) (pt cancer)
  3. Cefort (Antibiotice) (antibiotic)
  4. Ketonal (Sandoz) (antiinflamator)
  5. Ampicilina (antibiotic) Citește mai departe »
Etichete:
comments Comentarii (0)    - 436 vizualizări
20 aprilie 2010 la 21:06

Puteţi să recunoaşteţi simptomele unui accident vascular cerebral minor?

Cele mai multe persoane care suferă un accident vascular cerebral minor sau un atac ischemic tranzitor nu recunosc simptomele şi nu ştiu ce trebuie să facă. Un studiu publicat în revista Stroke arată că 70% dintre pacienţi nu au ştiut ce li s-a întâmplat şi mai puţin de 30% dintre ei s-au adresat unui medic în primele 24h pentru a primi tratamentul potrivit.

Atacul ischemic tranzitor (AIT) este un semn de avertizare că s-ar putea produce un accident vascular cerebral (AVC) grav cu urmări nefaste cum ar fi paralizia sau chiar decesul. Aşadar tratamentul corect atacului este un important mijloc de profilaxie.

Simptomele unui AIT sunt aceleaşi ca şi pentru AVC grav doar că durează mai puţin de 24 de ore: Citește mai departe »

comments Comentarii (0)    - 3.309 vizualizări
20 aprilie 2010 la 13:26

Rubeola

Ce este rubeola?

Rubeola este o boală infecţioasă, contagioasă, de etiologie virală, care se manifestă prin triada erupţie, febră şi ganglioni palpabili, benignă în copilărie şi redutabilă în timpul sarcinii din cauza multiplelor malformaţii pe care le poate da la făt.

Cine provoacă această boală?

Virusul Rubeolic, un virus ARN din genul Rubivirus, familia Togaviridae.

Cum se transmite rubeola?

Se transmite direct de la bolnavi prin inhalarea secreţiilor nazo-faringiene (picături de salivă), prin obiecte recent contaminate cu aceste secreţii(mai rar) sau se poate transmite prin placentă de la mama infectată la fătul ei. Citește mai departe »

comments Comentarii (0)    - 10.060 vizualizări
19 aprilie 2010 la 13:11

Sfaturi de igienă de urmat în sarcină

Dacă sunteţi însărcinată trebuie să urmaţi câteva măsuri profilactice pentru pentru protejarea dumneavoastră şi a viitorului copil.

În primul rând trebuie să începeţi să mâncaţi mai sănătos. Cel mai bun moment pentru a vă gândi la o alimentaţie sănătoasă este înainte de a rămâne însărcinată. În acest caz veţi fi sigură că bebeluşul va beneficia de cei mai buni factori nutriţionali încă din momentul concepţiei. Este un beneficiu şi pentru dumneavoastră şi nu în ultimul rând pentru soţ, adică pentru întreaga familie. Citește mai departe »

comments Comentarii (0)    - 97 vizualizări
Pagini: Înapoi 1 2 3 ...21 22 23 24 25 ...47 48 49 Înainte

Switch to our mobile site