Am trăit să o auzim şi pe asta: pacienţii aflaţi în concediu medical ar putea fi controlaţi la domiciliu de reprezentanţii casei de asigurări de sănătate şi de poliţie. Păi merge sectoristu’ să-i verifice dacă sunt într-adevăr bolnavi? Înseamnă că ministerul sănătăţii îi face mincinoşi pe doctori din start.
Adică au mai mare încredere în sectorişti decât în medici la fixarea unui diagnostic?
Şi dacă eu aflându-mă în concediu medical nu am chef să stau acasă şi merg la mama să mă îngrijească? Sau maine poate la vecina? Zilele următoare la cabana de la ţară unde e aer curat şi poate mă vindec mai repede? Sau poate numai peste drum la farmacie să-mi cumpăr leacurile necesare? Sau la spital la pansat sau la scos fire? Şi lista poate continua oricât…
Care ar fi paşii pentru obţinerea unui concediu medical?
- Pacientul se prezintă la medicul de familie pentru a obţine un concediu medical atunci când este în incapacitate temporara de munca
- Medicul prescriptor eliberează certificatul medical şi solicită acestuia să semneze o declaraţie pe propria răspundere, aceasta fiind o condiţie obligatorie pentru eliberarea concediului medical
- Declaraţia pe propria răspundere cuprinde numele si prenumele beneficiarului de concediu medical, CNP-ul acestuia , unitatea angajatoare şi functia pe care o ocupă. Prin aceasta pacientul declară că este de acord cu următoarele :
- să anunţe angajatorul cu privire la incapacitatea de muncă în termen de 24 de ore de la obţinerea certficatului de concediu medical precum şi datele medicului
- să indice adresa de reşedinţă aleasă pe toată perioada concediului medical
- să fie prezent la adresa indicată cu excepţia situaţiilor justificate cu documente medicale pentru efectuarea de tratament medical
- că poate fi vizitat, la adresa indicată, de persoanele îndrituite de lege, în intervalele orare 08.00-11.00; 12.00-17.00 si 18.00-20.00.
“Noi facem o verificare a prezenţei, dacă nu găsim persoana la această adresă se va încheia un proces verbal de cel puţin cele două persoane şi de a doua zi nu se va mai plăti concediu medical”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.
Sper totuşi să nu se voteze aceast proiect de lege care este o jignire la adresa medicilor şi o violare a intimităţii pacienţilor.
Articole care v-ar mai putea interesa:




20:10 on mai 4th, 2010 1
Buna seara
as dori sa stiu in ce conditie as putea sa obtin concediul medical pe o perioada mai lunga, mentionez ca in urma cu 6 luni am facut un infarct si dupa cele trei zile petrcute la spitalul PANTELIMON am fost transferat la spitalul CC ILIESCU tot la terapie intensiva , si dupa prima zi sa hotarat sa se puna un stent ,am stat doua luni in concediul medical si totul erea ok eream mai linistit incepusem sa slabesc totul bine si frumos , in luna ianuarie am mers la serviciu , lucrez intro companie de leasing , nu as dori sa intru in amanunte ce este in momentul de fata in piata de leasing jale la serviciu tot timpul este stres agitatie , in fiecare luna merg la controlul periodic, luna aprilie a fost jale nu am rezistat 10min.la testul de efort.in timpul efortului tensiunea a fost 18,8.
as dori sa stiu cat as putea sa stau in medical deja am 85-88 de zile de medical cat mai am dreptul ?
va multumesc