Dr. Adina CHERICHEŞ – informaţii medicale pentru întreaga familie

Jurnal de Medic

28 aprilie 2009 at 18:29

Screeningul PSA ar trebui făcut începând cu vârsta de 40 de ani


prostate_cancer2Cancerul de prostată ocupă al doilea loc ca frecvenţă la barbaţii peste 45 de ani, şi reprezintă a doua cauză de deces prin neoplazie, după cancerul pulmonar.

În 27 aprilie 2009, Asociaţia Americană de Urologie (AUA) cu ocazia celei de-a 104 reuniuni anuale, a emis noi ghiduri cu privire la screeningul antigenului specific prostatic (PSA). Acestea se referă la efectuarea PSA-ului la toţi pacienţii peste 40 de ani.

Motivarea scăderii vârstei de efectuare a PSA-ului este că se vor putea detecta mai devreme tipuri de cancer de prostată curabile iar testele vor fi şi mai fidele, existând dovezi care indică faptul că testul PSA este mai precis la oameni mai tineri.

În ghid mai apare şi faptul că probabilitatea de a face cancer de prostată este cu 50% mai mare la pacienţii la care PSA-ul creşte cu 0,4 ng/ml într-un an.

Pentru detectarea cât mai timpurie a cancerului de prostată trebuie avut în vedere riscul de a dezvolta această boală, riscul fiind o corelaţie între  evoluţia valorilor PSA în timp, starea generală de sănătate, vârsta, istoricul familial, examenul clinic general şi local (tuşeul rectal).

Articole care v-ar mai putea interesa:

  1. Diagnosticarea timpurie a cancerului
Etichete:, ,

- 556 vizualizări

 

RSS feed for comments on this post | TrackBack URI

Switch to our mobile site